Monografia parohiei

Dragalina are o poziţie geografică favorabilă, fiind situat de-a lungul şoselei  Dorohoi Darabani (asfaltată în anii 1969 – 1970) şi lângă satul Liveni în care s-a născut genialul compozitor George Enescu. Există aici un uriaş potenţial turistic începând cu casa memorială a lui George Enescu din Liveni şi până la Dămileni şi Fundu Herţei. Astfel turiştii ar putea vizita cetatea de la Fundu Herţei, biserica de lemn din Dămileni (sec. XVIII), bisericile din satele Fundu Herţei, Cristineşti (sec. XIX) şi Dragalina, Mormântul Uriaşului (Dragalina), gorganele de la Dragalina, precum şi frumoasele păduri de la Cristineşti care fac parte din Codrii Herţei.

Dovezi arheologice

Pe raza comunei Cristineşti au fost organizate săpături arheologice doar la gorganele din nordul satului Dragalina. Alte descoperiri arheologice au fost  cu totul şi cu totul întâmplătoare.

Dacă la Cristineşti, pe Dealul Muchiosu, au fost descoperite unelte primitive din piatră apartinând paleoliticului superior, neoliticului şi bronzului timpuriu, la punctele Cotul lui Brumă, Dragulea şi Fânaţul Popii, s-au descoperit obiecte apartinând epocii bronzului târziu[1].

Lângă satul Dragalina, pe partea stângă a drumului ce duce la Cristineşti, există  Mormântul Uriaşului, cu orientare est-vest şi lung de circa 100 m, pe care arheologii nu l-au cercetat încă. Nu departe de acest mormânt, pe partea dreaptă a drumului amintit, spre răsărit, se observă două movile înalte, care ar putea fi mormintele unor căpetenii militare din trecutul îndepărtat.

Unele din obiectele arheologice descoperite aici sunt păstrate de Muzeul de Istorie din municipiul  Botoşani.

Legenda Mormântului de la Urieşi şi a iazului Dragulea

Unele dintre cele mai frumoase legende despre Dragulea şi comuna Cristineşti au fost culese şi publicate de profesorii Elena şi Octav Guţic din Dorohoi în anii 1986 şi 1995[2].

Dar cele mai multe legende (49) au fost culese  şi prelucrate de învăţătorul Gh. N. Cracană, originar din satul Cristineşti. Acest mare iubitor de istorie nu şi-a putut publica în timpul vieţii frumoasele lui legende. Cel care  a reuşit acest fapt este profesorul dr. Ioan Murariu prin editura Vasile Pârvan, Bacau, 2003, în cartea “Legendele comunei Cristineşti din judeţul Botoşani”.

Cinci legende sunt prezentate, de asemenea, de prof. Dr. Ioan Murariu şi în cartea sa “Istoria comunei Cristineşti”, apărută la editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2005.

Legenda Mormântului de la Urieşi şi a iazului Dragulea este una dintre cele mai minunate legende plăsmuite de locuitorii din această zonă. Se povesteşte din bătrini că în urmă cu mii de ani, pe lângă oamenii obişnuiţi trăiau şi uriaşi. O văduvă din neamul uriaşilor avea un băiat frumos, la care ţinea ca la lumina ochilor. Dar acest copil, îmbolnăvindu-se, a plecat dintre cei vii, lăsând în urmă o mama îndurerată. Mama lui l-a plâns mult. I-a săpat o groapă după mărimea lui, apoi l-a coborât spre a-şi dormi în linişte somnul de veci. Câteva poale de ţărână aduse de mama sa de alături, au fost suficiente pentru a umple groapa acestui frumos băiat. În timp ce îşi înmormânta astfel unicul fiu, mama îl bocea, rostind mereu cuvintele : “Dragul mamei, dragule!” De la ultimul cuvânt “dragule” provine numele locului respectiv, aproape de care mult mai târziu s-a întemeiat un sat, numit oficial Dragalina, dar căruia oamenii i-ai zis mereu şi Dragulea. Iar pe locul unde mama îndurerată a luat pământ cu poala, s-a format un iaz mare şi frumos, numit Dragulea, care există şi astăzi.

Acesta este conţinutul legendei pe care a auzit-o în copilărie prof. dr. I. Murariu. Frumoasa legendă a fost consemnată şi în scris în anul 1901 de George Ioan Lahovari, generalul C. I. Brătianu şi Grigore C. Tocilescu , în “Marele dicţionar geografic al României”, vol.- IV, p. 392-393, cu următorul conţinut: “Mormântul Uriaşului, ridicătură de pământ înaltă de 4,5 m, largă la bază de 18 m şi lungă de 90 m, cu ambele capete mai ridicate şi  mai groase ; se află lângă drumul de la Herţa la Săveni, pe teritotiul satului Ibăneşti, com. Ibăneşti, pl. Prutul de Sus, jud. Dorohoi. Legenda spune că în vremea de demult trăia aici văduva unui uriaş cu un copil al său, şi că acel copil, umblând odată pe câmp, a găsit doi oameni de statura oamenilor de astăzi, arând pământul cu un plug cu 4 boi ; el i-a luat, cu plug cu tot, în poala cămăsei şi i-a dus la mama sa, zicând : Uite mamaă am găsit aceste gângănii scurmând pământul. Mama i-a zis : Lasă- i, dragul mamei, că aceştia sunt oamenii care au să trăiască după noi. La vârsta de 7 ani acel copil a murit şi mama sa l-a îngropat în locul în care astăzi se numeşte Mormântul Uriaşului. Pentru ca să-i acopere cadavrul a cărat ţărână cu poala de la o depărtare de 1 Km, iar locul de unde a luat ţărâna, fiind adâncit prin săpătură, s-a umplut cu apă şi se numeşte Dragulea”. 

Istoria satului Dragalina

Dragalina este cea mai tânără “componentă” a comunei Cristineşti. Satul are astfel în prezent 85 ani, faţă de satul Cristineşti care are 415 ani (atestat documentar pentru prima dată la 16 martie 1591), Dămileni – 385 ani (atestat la 6 mai 1621), Fundu Herţei – 232 ani (atestat 1774), Baranca şi Poiana – 176 ani (atestate în anul 1830).

Dragalina a fost înfiinţată în anul 1921, odată cu împroprietărirea ţăranilor din timpul guvernării generalului Alexandru Averescu, şeful Partidului Poporului. Aceasta a fost cea mai mare reformă agrară din toate reformele realizate în ţările din centrul şi estul Europei. Atunci au fost exproprietate, după unele surse istorice, 6.120.000 ha (adică 66% din pământul stăpânit de moşieri).

Pentru pământul primit, ţăranii erau obligaţi să le plătească foştilor stăpâni o sumă egală cu de 40 ori preţul anual al arenzii în regiunea respectivă. În  timpul împroprietăririi s-au făcut anumite abuzuri şi ilegalităţi, dar cu toate acestea, consecinţa imediată a fost îmbunătăţirea vieţii ţăranilor români şi de alte naţionalităţi, formarea a circa 1.500.000 de noi gospodării ţărăneşti cu pământ, creşterea interesului pentru muncă şi, prin aceasta, a producţiei agricole, precum şi atenuarea conflictelor sociale în mediul rural.

Satul Dragalina de astăzi, precum şi pământul din jurul lui, erau parte componentă a moşiei Cristineşti. În anul 1921, unii locuitori din Cristineşti, care au primit în Dragulea pământ şi grădini, s-au mutat acolo, construindu-şi case. Tot atunci şi tot din aceleaşi motive, câţiva locuitori din satul Dămileni şi-au făcut case lângă şoseaua Dorohoi Darabani, în partea sud-estică a satului lor natal. Acest cătun a primit numele de Corbeni, după numele moşierului Ioan Corbu din Dămileni, pe a cărui moşie s-a înfiinţat. Acum, satele Corbeni şi Dragalina sunt unite şi poartă numele celui din urmă. 

Numele satului Dragalina

Satul Dragalina se mai numeşte în popor şi Dragulea. Prof. dr. Ioan Murariu, în cartea sa “Istoria comunei Cristineşti”, susţine că cele două nume, deşi se aseamănă, nu derivă unul din altul. Astfel numele Dragulea (sau Dragolea) este întâlnit în cele mai vechi documente ale satului Cristineşti, începând cu anul 1591[3]. Peste tot în acele documente el desemnează numele unui anumit loc de pe moşia Cristineşti, precum şi al unui iaz şi al unei văi. Astăzi, unii oameni din satele vecine zic satul Dragulea, dar acesta nu este numele oficial, căci Dragulea este un vechi toponim de pe moşia Cristineşti, folosit în vorbire până la înfiinţarea satului (1921).

Prin Dragalina se înţelege numele oficial al satului. Denumirea nu provine de la toponimul Dragulea.

În primul război mondial, armata română a avut un general viteaz, cu numele de Ion Dragalina (1860-1916). El a căzut eroic pe câmpul de luptă la începutul marelui război pentru reîntregirea neamului românesc. Generalul Dragalina era foarte iubit de soldaţii, subofiţerii şi ofiţerii din subordine. Moartea comandantului le-a provocat acestora o mare durere sufletească.

În anul 1921 foştii soldaţi din Cristineşti, care au primit pământ prin împroprietărire şi şi-au construit case pe locul unde înainte se numea Dragulea, au hotărât să dea satului lor numle acestui brav general. De altfel numele lui se înscrie “între eroii Armatei Române şi între cei mai de seamă comandanţi români din perioada primului război mondial”.

Dinamica demografică

In primul an al existenţei sale, satul Dragalina număra doar câteva case. Dar populaţia a crescut foarte repede, satul mărindu-se continuu, între altele şi datorită poziţiei sale geografice, de o parte şi de alta a şoselei care leagă Dorohoiul de Darabani. În anul 1966 populaţia Dragalinei a ajuns a fi mai mare decât cea a Dămilenilor (716 locuitori, faţă de 704).

Dinamica geografică a satului Dragalina ne este cunoscută din ultimele recensăminte ale populaţiei. Astfel, la 29 decembrie 1930, în Dragalina trăiau 367 de persoane, din care 188 de sex masculin, iar 179, de sex feminin. În următorul deceniu s-a produs o creştere demografică spectaculoasă, după cum rezultă din recensământul efectuat la 6 aprilie 1941 (679 locuitori, din care 337 de sex masculin şi 342 de sex feminin). Populaţia satului a crescut numeric şi în primul deceniu de după al doilea război mondial, la recensământul din 21 februarie 1956 au fost înregistrate 720 de persoane, dintre care 351 de sex masculin şi 361 de sex feminin.

  După colectivizarea forţată  a agriculturi, care aici s-a făcut tot în anul 1962, mulţi locuitori, mai ales cei tineri, au părăsit satul, îndreptându-se spre diferite zone industriale sau miniere din ţară. Următoarele recensăminte au înregistrat o populaţie în scădere numerică. Astfel, la 15 martie 1966, în satul Dragalina trăiau 716 persoane, dintre care 356 de sex masculin şi 360 de sex feminin.

La următorul recensământ, cel din anul 1977, populaţia totală era de 682 suflete (326 masculin şi 356 feminin), iar la 7 ianuarie 1992, când în ţară s-a făcut recensământ, în satul Dragalina existau doar 630 locuitori (310 masculin şi 320 feminin)

La ultimul recensământ, care s-a efectuat în ziua de 18 martie 2002, populaţia satului Dragalina era ceva mai numeroasă, adică de 677 persoane, dintre care 322 de sex masculin şi 355 de sex feminin, după informaţiile de la Direcţia Judeţeană de Statistică din Botoşani. La fel ca în cazul celorlalte sate din comună, sporul de populaţie se explică mai ales prin revenirea în sat a unor pensionari, precum şi a unopr oameni tineri care, în urma disponibilizărilor din industrie şi minerit, şi-au pierdut locul de muncă.

Populaţia satului Dragalina a fost întotdeauna majoritar românească. De exemplu, la recensământul din anul 1930, din populaţia totală de 367 persoane, 357 erau români, iar 10 ţigani.

Învăţământ şi cultură

In satul Dragalina, îndată după întemeierea lui, a fost înfiinţată o şcoală primară. Totuşi, între cele două războaie mondiale, foarte mulţi oameni din acest sat nu ştiau carte. La recensământul din 1930, numai 33,1 % din populaţia de peste 7 ani ştia să scrie şi să citească. Tot atunci, 68 de persoane se sex masculin şi 108 de sex feminin formau categoria analfabeţilor.

După al doilea război mondial s-a construit o nouă şi frumoasă şcoală, aproape de şosea, iar durata învăţământului obligatoriu a crescut de la 4 la 7 clase, iar apoi de la 8 la 10 clase. Dar satul a îmbătrinit treptat din punct de vedere demografic, astfel că populaţia a fost şi este în continuă scădere.

In anul  şcolar 2004/2005, şcoala  din satul Dragalina a avut două cadre didactice: învăţătorii Poraicu Mihai şi Derscariu Antoneta. In sat există şi o grădiniţă pentru copii, educatoare fiind Poraicu Angela.

Biserica din satul Dragalina, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este nouă. Construcţia ei a durat câţiva ani, până prin 1965. Ca şi la multe alte biserici construite în acea perioadă, clopotul este amplasat pe un soclu de lemn care face corp comun cu şarpanta bisericii. Din această cauză, chiar dacă biserica a fost consolidată, vibraţiile produse de clopot provoacă fisuri în pereţii clădirii.

De remarcat faptul că biserica Adormirea Maicii Domnului este amplasată chiar în centrul satului, având o frumoasă livadă de meri.

Populaţia satului a fost întotdeauna, în mare majoritate de confesiune ortodoxă. De exemplu, la recensământul din anul 1930, din cei 367 de locuitori, 341 erau ortodocşi şi numai 26 adventişti.

Dintre slujitorii vrednici de pomenire ai bisericii amintim: P.C. Pr. Lungu, P.C. Pr. Argatu, P.C. Pr. Andrişescu Doru.  

Din încredinţarea I.P.S. Daniel Mitropolit al  Moldovei şi Bucovinei, începând cu anul 2005, parohia Dragalina s-a organizat ca parohie de sine stătătoare. Până în acest an ea a fost filie a parohiei Smârdan.  La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena, (21 mai 2005), I .P.S. Daniel  a prohirisit ca slujitor al credincioşilor din această parohie pe P.C. Pr. Pădurariu Marius Dumitru.  P.C. Părinte Pădurariu, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae “ Iaşi  şi al cursurilor postuniversitare  organizate de aceeaşi facultate, devine astfel primul paroh pentru Biserica Dragalina.

Dintre obiectivele avute în vedere de Părintele Pădurariu sunt construirea unei case parohiale, a unei case praznicale şi pictarea bisericii. Având în vedere că amplasarea clopotului în turla bisericii produce vibraţii care se transmit întregii construcţii, în prezent s-au făcut demersurile necesare pentru construirea unui spaţiu special şi amplasarea clopotului separat de construcţia actuală a bisericii.  

Activităţi comerciale               

Marele iaz din satul Dragalina, în suprafaţă de 21 ha, este cu mult mai vechi decât satul. A fost amenajat în evul mediu pe pârâul Ibăneasa de către clăcaşii din Cristineşti, la porunca stăpânului lor.

Prin anul 1960 în satul Dragalina a fost construită o moară de grâu şi de porumb electrică, de care au beneficiat şi ţăranii din multe sate vecine. In anii 1960 şi 1970 s-a astfaltat şoseaua Dorohoi – Darabani, care trece prin satul Dragalina. Acest fapt constituie un element de civilizaţie, ca şi electrificarea satului, răspândirea radioului, televiziunii, folosirea gazului metan şi a numeroaselor aparate electrice de uz casnic.

In ultima perioadă a regimului comunist, satul Dragalina a fost centrul unui Complex agro-zootehnic, de care aparţineau multe sate. De pe vremea aceea se mai păstreză aici diferite construcţii : magazii, hambare, grajduri şi altele.

Din anul 1998, în partea de est a frumosului sat Dragalina se organizează iarmaroace şi un bazar. La aceste activităţi comerciale se adună şi mulţi locuitori din satele învecinate, pentru a vinde sau a cumpăra animale, produse animale, diferite mărfuri industriale, alimentare, meşteşugăreşti şi artizanale.

Datorită poziţiei geografice favorabile, precum şi a hărniciei locuitorii săi, satul Dragalina ar putea deveni o localitate rurală prosperă din punct de vedere economic şi din punct de vedere turistic. 

Bibliografie

·        Amarandei Gh., Dorohoiul istoric şi cultural, Editura Quardat, Botoşani, 1999;

·        Bunea M., Aspecte etnografice privind agricultura judeţului Botoşani prezentate în lucrarea Agricultura română din judeţul Dorohoiu de I. Ionescu de la Brad, în Hierasus, anuar 1979 ;

·        Cracană N Gh., Legendele comunei Cristineşti din judeţul Botoşani, Ed. Vasile Pârvan, Bacău, 2003;

·        Documente privind istoria României, A. Moldova, vol. V (1621 - 1625), Ed. Academiei RPR, Bucureşti, 1957;

·        Guţic E., Guţic O., Din legendele Dorohoiului, vol. I, Ed. Sport Turism, Bucureşti, 1986, vol. II, Editura Geea, 1995;

·        Prof. Dr. Murariu I., Istoria comunei Cristineşti din judeţul Botoşani, Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2005;

·        Zaharia N., Petrescu Dâmboviţa M., Zaharia E., Aşezări din Moldova de la paleolitic până în sec. al XVII lea, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1970.